Strategia De Decorare

Cum împodobești bradul de Crăciun. De la ornamente făcute în casă, la feliuțe de portocale

March 08,2022 by Trepcea Maria

Cum împodobești bradul de Crăciun

În fiecare an schimbăm stilul de amenajare și optăm pentru decorațiuni de Crăciun diferite, care să evidențieze bradul. Ba mai mult, mulți dintre noi chiar alegem să ne facem singuri decorațiunile pentru brad, pentru a-l personaliza după bunul plac. Globulețe, instalație, reni, totul ține de contrastele și modul de combinare al culorilor și obiectelor decorative folosite. Iată cum ar trebui să-ți împodobești bradul de Crăciun anul acesta!

Brad de Crăciun „asortat”

De departe, este stilul cel mai aproape de clasic în materie de împodobit bradul de Crăciun. Astfel, culorile pe care le alegi pentru decorarea bradului trebuie sa se asorteze cu nuanțele prezente în decorul casei tale (draperii, covoare, mobila, pereți, etc). În acest mod, bradul se va integra de minune în atmosfera locuinței. La nuanțe închise, merge de minune un brad alb, nins, în care să adaugi globuri și ghirlande violet. Pentru un efect maxim, și cadourile de sub brad ar trebui sa fie împachetate în aceleași culori. La nuanțele deschise ale sufrageriei, se potrivește bradul clasic, verde, la care se adaugă culorile de contrast, precum roșul, albastrul și albul.

Brad de Crăciun cu ornamente handmade

Ornamentele inedite, confecționate chiar de tine sau realizate prin lucru manual și apoi vândute, sunt la mare căutare. Decorațiunile sunt realizate din cabluri albe, plase de sac de iuta sau rafie, bețe, ață, hârtie, plastic, aproape orice material care are un aspect deosebit. Totul ține de imaginația ta. Acest mod de împodobire aparte a fi potrivit familiilor cu copii mici, care atunci când pun întrebarea cum împodobești bradul de Crăciun, pot fi implicați direct în realizarea obiectelor decorative, iar activitatea este, pe cât de plăcută și educativă, și un mod de consolidare a legăturilor între părinți și copii. Nu în ultimul rând, această abordare este potrivită persoanelor cu un buget limitat pentru decorațiunile de Crăciun.

Pentru a sublinia calitatea rustica a ornamentelor completează cu globuri în nuanțe metalice și conuri de brad adevărate.

Cum împodobești bradul de Crăciun – decorațiuni handmade

Brad împodobit cu flori

Pe lângă ornamentele așezate cu gust și pe culori dominante, de preferință auriu, ghirlandele de flori conferă un contrast mărit și un efect uimitor. Nu e greu să le obții, chiar dacă e decembrie, poți merge la un magazin specializat de flori si poți comanda flori artificiale, cum ar fi de exemplu din mătase sau un material lucios și foarte fin.

Trandafirii, bujorii sau gerbera fac minuni. Poți adăuga și flori naturale. Singura problemă este că acestea nu vor ține decât câteva zile, dar cu siguranță vei reuși să-ți impresionezi invitații în ziua de Crăciun!

Realizează o ghirlanda luxurianta din aceste flori și așeaz-o în pom începând de la bază și până în vârf, urcând treptat. Vârful poate fi spectaculos dacă aduni mai multe flori roșii. De-a lungul acestei ghirlande completează cu globuri și conuri de brazi aurii.

Cum împodobești bradul de Crăciun – Brad cu multe culori

Ei bine, abordarea aceasta este foarte potrivită pentru copii. Baza o reprezintă un brad alb, în care începi să agăți obiecte și decorațiuni viu colorate. Cauta decorațiuni, ornamente, globuri, beteala de culoare albastra metalizata, verde strălucitor, roz și mov, auriu și argintiu. Totul pentru un brăduț festiv care va atrage cu siguranță atenția.

Copiii iubesc culorile, chiar dacă noi adulții, o data cu trecerea timpului, renunțăm la ele și treptat tindem sa ne uniformizăm. Este un brad vesel, plin de culoare și contraste, iar atunci când va fi gata, cu siguranță va aduce un strop de fericire în întreaga casă.

Brad cu fotografii

Poate cea mai inedită idee despre cum împodobești bradul de Crăciun, dar cu o puternică încărcătură emoțională, este așa numitul brad al amintirilor. Printre globuri, la loc de cinste, vor sta fotografiile copiilor, ori momente semnificative de familie surprinse de-a lungul timpului. Fotografiile pot fi prinse cu clipsuri speciale, din magazinele de decorațiuni sau cu simple agrafe de birou, legate una de alta. Este, probabil, cel mai ”cald” brad de familie făcut vreodată.

Selectează cele mai reprezentative fotografii și atârnă-le ca niște ornamente prețioase de crengile bradului. Pot fi poze din vacanțe, de la evenimente speciale (nuntă, botez, aniversare), ori legate de pasiunile și sporturile pe care le practică cei din familia ta. Pentru ca rezultatul sa fie deosebit pozele ar putea fi făcute în mod sepia sau alb-negru.

Fotografii pentru bradul de Crăciun

Brad cu felii de fructe aromate

Da, ați citit bine, în brad se pot atârna ca și decorațiuni felii tăiate subțiri din diferite fructe, care își vor lăsa aroma prin casă. Putem pune portocale, lămâi, kiwi, dar și orice alte fructe cumpărate gata uscate și tăiate rondele.

Pot fi felii de portocala uscata, bețișoare de scorțișoară, flori naturale de lavandă uscată, conuri adunate de astă toamnă din pădure, măr uscat, lămâie uscata, frunze uscate de dafin, păstăi uscate de vanilie, săculeți în miniatură umpluți cu cuișoare, mentă.

Cum împodobești bradul de Crăciun – felii de fructe aromate

Condiția esențială este ca atunci când le tăiem noi, să le lăsăm câteva zile la uscat. Va ieși un amestec de miresme care vor încânta toate simțurile și cu siguranță va reprezenta un mod original de a rezolva problema cum împodobești bradul de Crăciun. Cu atât mai mult va pune în valoare un brad artificial, îmbogățindu-l cu miresme naturale.

Așadar, cum împodobești bradul de Crăciun nu ar trebui să mai fie o corvoadă anul acesta. Recomandările noastre îți vor înfrumuseța locuința anul acesta de sărbători.

Vezi cele mai frumoase mesaje de Craciun pe care să le trimiți celor dragi.

Citeşte şi:

Fulgi de nea din hârtie – cum se fac. Îți spunem pas cu pas instrucțiunile

Târguri de Crăciun din România – 10 târguri de Crăciun pe care le poți vizita în aceast an

Cum să faci decorațiuni de Crăciun – idei ușoare pentru un decor original

PARTENERI - GSP.RO Cum a refuzat Victor Socaciu banii lui Gigi Becali în urmă cu mai mulți ani. Ce i-a răspuns la vremea respectivă patronului FCSB

Nostradamus, profeții ȘOCANTE pentru România în 2022. Când vine războiul și cât va ține: „Semnul Crucii va apărea pe cer”

Un om frumos a plecat prea devreme

HOROSCOP Horoscop 28 decembrie 2021. Taurii privesc spre viitor, dar cu teamă, cu rețineri și multe gânduri negre

FOTO Transformarea incredibilă a unui bărbat căruia nasul i-a crescut exagerat de mult: „Îmi ajungea la buze”

Telekomsport Gigi Becali a renunţat la celebrul palat. Cine sunt noii proprietari ai clădirii din Aleea Alexandru

PUBLICITATE Amestecă o linguriță de IMAGINATION cu ingredientele preferate și bucură-te de rezultat


About author



Leave a Reply