Stilul De Decor

Noi propuneri de amenajare: de la jungla urbană, la stilul industrial șic

June 09,2022 by Trepcea Maria

Când vine vorba de amenajarea locuinței, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, propune clienților, în fiecare sezon, cele mai noi tendințe în decorare, alături de produsele și soluțiile necesare pentru realizarea unui stil de design inedit. Și în această toamnă, Hornbach propune patru noi stiluri de amenajare.

„Designul locuinței vine în întâmpinarea stilului de viață real. Fiecare casă trebuie decorată în funcție de temperamentul locatarilor, pentru a crea o stare de bine și împlinire. Mai mult de atât, considerăm că amenajarea unei camere este reflexia spiritului celui care o locuiește. Tocmai din acest motiv, an de an, gândim noi sugestii de design care să se potrivească clienților care calcă pragul magazinelor noastre“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General al Hornbach România.

Potrivit afirmațiilor sale, toate cele 8 magazine Hornbach pun oricui la dispoziție serviciile și produsele necesare pentru decorarea în cele mai diverse stiluri. Iar în acest sezon de toamnă – iarnă, Hornbach propune patru direcții noi de amenajare: Come Over, Express Yourself, Get Ready și The Dark Side.

Come Over – catifea, culori calde și statornicie

Stilul Come Over are ca principal rol exprimarea bucuriei și a relaxării de a reveni acasă la finalul unei zile. În acest decor, oricine își poate găsi liniștea și confortul. Caracterizat de țesături catifelate, de culori calde și totuși pline de viață, Come Over îmbie la statornicie. Rozul pudrat este intens folosit în acest stil de amenajare, fiind noul alb din interior – nu prea steril, dar ce dă impresia de delicatețe. Acesta se combină de minune cu nuanțe de ruginiu și bordeaux, creând o atmosferă captivantă. Nu lipsesc nici accentele de culoare, prin muștar puternic, în timp ce pattern-urile înflorate aduc relaxarea și veselia.

Express Yourself – jungla urbană în locuință

Cel de-al doilea stil de amenajare propus de Hornbach în această toamnă – Express Yourself – transformă locuința complet, mergând către un design de tip urban jungle. Griul fumuriu și verdele intens dau tonul, iar plantele luxuriante, de mari dimensiuni, nu trebuie să lipsească. Catifeaua, mătasea, nuanțele de auriu și violet îmblânzesc atmosfera și transpun locatarii într-un spațiu relaxant, confortabil. Express Yourself transformă locuința într-o scenă de teatru, iar imprimeurile precum animal print sunt nelipsite. Un stil deosebit, care parcă îmbie la exprimarea completă a sentimentelor.

Get Ready – optimism și liniște

Fiecare început, de zi, de săptămână, de an, fiecare noutate – fie că este vorba de un job nou sau de un nou membru în familie -, aduce o provocare. Dar stilul de amenajare Get Ready a fost creionat tocmai pentru a oferi o atmosferă relaxantă, optimistă, dar în același timp autentică și independentă, ce îndeamnă la acțiune. Get Ready este stilul ce poate trata orice neliniște prin culorile pale de bej și maro, îmbinate cu nuanțe cuminți de albastru sau bordeaux. Lumina intensă ce cuprinde întregul spațiu, alături de o multitudine de piese de lemn, are rolul de a aduce primordialul mai aproape. Mai mult de atât, Get Ready propune imprimeuri inspirate din elemente tradiționale, aspect ce îl transformă într-un stil îndrăzneț și modern.

The Dark Side – Industrial șic

The Dark Side aduce în prim-plan stilul industrial, un stil ce a fost conturat, treptat, încă din anii ’60, având la bază, mai degrabă, nevoia primară a oamenilor, decât cea de design și frumos. Regulile amenajărilor interioare nu pot fi aplicate în spații industriale, brute și nefinisate, astfel că au fost gândite variante de a transforma ambientul doar cu ajutorul pieselor de decor. The Dark Side propune înglobarea în amenajarea interioară a pereților de cărămidă și a lemnului de culoare închisă, totul combinat cu obiecte de alamă strălucitoare. Spațiul își ia însă calmul din materialele textile în nuanțe calde. Noul stil de amenajare propus de Hornbach nu doar decorează încăperea, ci oferă un sentiment de siguranță.

Produsele propuse pentru realizarea de proiecte în cele patru stiluri Hornbach în această perioadă se găsesc în toate magazinele din România, începând din luna septembrie.


About author



Leave a Reply