In apartamente, Design Interior 23
Oricât de mic ar fi un spațiu tot îți dorești să ai parte de confort, dar mai mult să pară luminous, aerisit. Cum poți face asta? Poți miza pe nuanțe deshise sau combinații care sugereze marea și cerul albastru al verii. Da, contează să-ți alegi o temă de amenajare pentru că așa vei ști ce să cauți și la ce combinații de materiale, texturi și culori să te oprești. Am ales să-ți prezint azi o locuință mica de circa 40 de metri pătrați cu două camera, unde proprietara visa la un ambient inspirat de stilul caselor Hamptons. Deși acest stil specific american este mai ușor de conturat în locuințe mari, generoase, ei bine iată că poate fi adaptat și într-un apartament mic. Desigur, contează și câte personae locuiesc în el, iar aici, fiind vorba de o singură persoană totul a putut fi mai aerisit amenajat. Și totuși, pentru că proprietara nu știa cum să îmbine stilul cu partea funcțională a apelat la arhitecții de la biroul polonez Zawicka-ID, care au venit cu soluții practice, dar armonios materializate. Hai să afli despre trucurile aplicate aici.
Pe lângă culorile plăcute, arhitecții au avut în vedere funcționalitatea spațiului și au compartimentat totul foarte ingenios. Inițial, spațiul livingului era deschis către bucătărie, dar după renovare acesta a fost separat pentru că aici proprietara gătește des. Ca atare, separarea s-a făcut printr-un zid încadrat de uși. Dacă într-o parte a fost păstrată ușa interioară a camerei, în cealaltă parte a fost prevăzută o ușă culisantă, către fereastră, astfel ca la nevoie bucătăria să fie complet separată.
Camera de zi este mică, circa 3 x 3,5 metri, iar ferestrele până la nivelul pardoselii au impus montarea caloriferului pe unul dintre pereți. Ca atare, locul pentru mobilă era din start limitat. Soluția arhitecților a fost să aleagă doar piesele de mobilă necesare, care să ocupe suprafața pardoselii, iar spațiile de depozitare să fie propuse la nivel superior, respectiv suspendate deasupra canapelei.
Prin mobilierul suspendat, care are rol de bibliotecă, dar și spațiu de depozitare cu uși închise, s-a introdus și o nouă textură, cea similară lemnului, care aduce un plus de căldură în ambientul creionat de nuanțe reci, dar luminoase. Locul de luat masa este marcat prin mobilier specific, dar de dimensiuni reduse și cu o latură a mesei lipită de perete. Un truc bine de știut când ai un spațiu mic. Covorul aduce un plus de ornament în ambinetul simplu conturat. Vezi modele similare de covor AICI, AICI și AICI.
Prin tapet s-a personalizat zona locului de luat masa, dar s-a și accentuat verticala încăperii. Ca detaliu merită remarcată plinta albă montată în combinație cu parchetul de nuanța stejarului, plintă care conturează și completează frumos ambinetul. La nevoie masa poate fi mutată mai spre centrul camerei ori cu latură mai mică la perete.
Cea mai importantă modificare este în privința bucătăriei, amplasată în continuarea holului. Încă de la intrarea în locuință aceasta se citește în ambient. Soluția arhitecților a fost să închidă restul camerelor, dar să lase bucătăria deschisă către holul de la intrare. De ce? Pentru că așa au rezolvat două probleme: necesarul de depozitare din bucătărie și lumina naturală care să pătrundă direct de pe fereastra bucătăriei către intrarea în casă. În peretele din gips-carton construit între living și bucătărie s-a prevăzut un ansamblu de mobilier care include electrocasnicele încorporate, respectiv cuptorul la semiînălțime și combina frigorifică încorporată, plus spații de depozitare pentru oale și alimente.
Spațiul bucătăriei este excelent organizat astfel încât să fie prezent și un loc de luat masa minimal. Pentru ca totul să fie armonios vizual, peste tot a fost ales același parchet laminat, iar mobila este albă, cu desen similar ușilor interioare, deci cu fronturi frezate.
Zona bucătăriei vizibilă din living, când ușa culisantă nu este trasă, este gîndită să arate frumos și coerent. Faianța aleasă este albă, ca și mobila, iar câteva accente sunt negre, de la scaune la mânerele mobilierul și accesoriile de bucătărie. Chiar dacă e un spațiu mic, în privința blatului de lucru, dotările sunt bine amplasate cu spațiu între chiuvetă și plită. Și pentru că locul funcțiunilor în bucătărie a fost schimbat și modelul plitei a fost schimbat, respectiv din una pe gaz cu una cu inducție.
Pentru ca bucătăria să fie cât mai armonioasă, arhitecții au desenat-o cât mai ordonat posibil, respectiv corpurile de jos au corespondență în cele suspendate, astfel ca liniile verticale ce separă cormpartimentele mobiliei să fie unitare.
Sunt două tipuri de finisaje în bucătărie, faianță tip Metro și cărămidă, dar montate cât mai armonios pentru ca imaginea finală să fie una coerentă. Pentru ca partea de cărămidă să se păstreze cât mai bine, suprafața ei a fost tratată cu soluție de impermeabilizare. De asemenea, merită observat faptul că numărul sertarelor este mare, într-un spațiu mic aceasta putând fi mai ușor accesate, iar conținutul imediat la vedere poate fi mai bine organizat comparativ cu dulapuri standard prevăzute cu rafturi.
Stâlpul de rezistență din casă a fost îmbrăcat în cărămidă, asta pentru a introduce o nouă textură în ambient, mai ales că este prezentă atât în bucătărie, cât și în hol. Aici, în holul de la intrare, pe lângă un cuier minimal există și un dulap închis pentru depozitarea hainelor, tocmai pentru că bucătăria este deschisă către living.
Dormitorul este simplu și strict necesar mobilat. Fiind locuința unei singure persoane, spațiul de depozitare este suficient, având în vedere și dulapul de pe hol. Aici, dulapul ales este unul cu înălțimea similară ușii de la intrare.
Dormitorul are un pat pentru o singură persoană, ales cu un design potrivit stilului marin, dar și cu spații de depozitare cu sertare (de la IKEA). Pe peretele din spatele lui a fost montat un tapet cu model discret. Pe peretele opus, un lambriu realizat pe comandă din MDF frezat îmbracă suprafața până la înălțimea glafului ferestrei.
Locul de birou s-a dorit în locuință, așa că masa acestuia a fost amplasată în dormitor. Atenția cea mai mare a fost la dimensiunile pieselor de mobilier. Camera fiind mică, nu întâmplător patul a fost ales cu dimensiuni mici, iar masa de birou cât mai compactă. Un truc bun este alegerea scaunului similar celor din sufragerie, astfel ca la nevoie, când masa din living este trasă pe mijloc, al patrulea scaun să poată fi adus din zona de birou.
Baia a fost și ea ușor modificată pentru ca mașina de spălat rufe să încapă aici. Un spațiu de depozitare a fost prevăzut deasupra ei, loc unde pot fi puse nu doar produse de curățenie, ci și prosoape.
S-a dorit păstrarea căzii în baie, așa că separarea față de mobila lavoarului s-a făcut printr-un paravan de sticlă. Pardoseala din baie este îmbrăcată cu gresie care imită textura lemnului uzat de nave, fiind inserția de culoare alături de textura cărămizii.
Mică, aerisită, luminoasă, foarte bine reorganizată pentru o bucătărie cât mai confortabilă, dar și pentru numeroase funcțiuni pe care proprietara nu ar fi știut cum să le aibă în cei 40 de metri pătrați. Secretul? Totul minuțios gândit la capitolul depozitare, apoi alegerea unor piese de mobilier individuale de dimensiuni reduse începând de la canapea, masă și terminând cu patul din dormitor, plus corpuri de mobilă suspendate în living. Da, poți să le ai pe toate într-un spațiu mic, dar nu poți să le ai la dimensiunile sau formele la care te aștepți. Însă uite, un stil marin armonios concretizat într-o locuință mică cu toate accentele de referință punctate. Sper să te inspire și pe tine!
Foto: Michal Mlynarczyk