Cea mai așteptată sărbătoare de peste an, Crăciunul, încântă pe toată lumea dintr-o mulțime de motive. Unul dintre ele este și bucuria împodobirii bradului și decorarea casei de Crăciun. Cu toate acestea, de multe ori când trebuie să facem decorațiuni de Crăciun se simte o acută lipsă de idei, dublată de dorința ca de data aceasta să facem ceva mai deosebit, altfel decât în anii precedenți.
Sărbătorile sunt cel mai bun prilej de a-ţi scoate la iveală creativitatea, putând aduce magie și originalitate în fiecare încăpere și punând în aplicare orice proiect de decorarea casei de Crăciun. Pregătirile pentru decorațiuni de Crăciun în casă fac parte dintr-o euforie de poveste ce ne cuprinde fără excepție în perioada sărbătorilor de iarnă.
Decorarea casei de Crăciun: fiecare cameră merită o mică atenție
Intrarea și holul de la intrare trebuie decorat astfel încât oaspeții să simtă magia sărbătorilor de la primul pas făcut în casă. Un aranjament împletit din brad sau din alte materiale, frumos împodobit cu globuri, conuri sau nuci poate fi agățat de ușă. Pe peretele din hol poate fi atârnată o ghirlandă de brad, ornată la rândul ei. La ambele aranjamente se poate completa cu o instalație de lumini.
Livingul este poate cel mai ofertant, fiind și locul în care familia petrece cel mai mult timp. În afara bradului care va avea colțul său și de la care vor pleca ghirlande pe toți pereții, mai avem de împodobit peretele accent cu un aranjament mai special, gen coroniță de globuri și lumini sau ceva asemănător, sub lampa de tavan se va împodobi vâscul, iar un fals șemineu, dacă există, sau dulapul central va fi împodobit cu lumânări și aranjamente speciale, poate chiar fursecuri de Crăciun.
O idee poate fi și atârnarea deasupra mesei sau undeva în apropiere a unor aranjamente de mari dimensiuni care să creeze un joc de volume. La rândul ei fereastra poate fi împodobită cu luminițe sau alte figurine. Pentru a pune în evidență bradul, una din cele mai facile idei de decorațiuni de Crăciun este aranjarea unui covoraș special eventual de culoare albă, care să încadreze bradul.
Masa va fi centrul de interes al reunirii familiei și în consecință va trebui să fie ornată pe măsură. În altă ordine de idei masa de sărbători este încărcată de tradiții și de emoția adunării familiei în jurul ei. Ornamentele aici nu se reduc la fața de masă și servețele, pot fi folosite crenguțe de brad, conuri, globuri și chiar lumânări.
Dormitorul sau dormitoarele, ne referim și la cel al copilului, pentru că ambele pot fi la rândul lor decorate. Împodobește tăblia patului sau peretele de deasupra lui cu o ghirlandă luminoasă și alege așternuturi albe sau în nuanțe de roșu. Fereastra la rândul ei poate fi ornată cu o perdea de luminițe sau figurine luminoase.
Bucătăria este locul care va fi dominat de toate aromele pregătirilor pentru masa de Crăciun. Se pot expune pe toate dulapurile bunătăți, de la fursecuri de Crăciun și turtă dulce, bețișoare de scorțișoară, la nuci și mici atenții pentru pofticioși. Nu uita de cana cu vinul fiert, care va umple casa de aromă și de voie bună.
Balconul decorat îi va surprinde pe trecători și va crește bucuria în inimile celor ce îl vor remarca, fiind ca o invitație la magia Crăciunului. Decorează cu stickere pe geam sau desenează fulgi mari de zăpadă, principala decorațiune fiind pentru ceas de seară dată tot de luminițele albe, colorate, cu joc de lumini sau fără, care vor crea o atmosferă magică de liniște și sărbătoare.
Baia poate fi aranjată de sărbătoare cu câțiva fulgi de zăpadă lipiți pe oglindă. Câteva crenguțe vopsite în alb se pot pune într-o vază transparentă și împodobită cu globuri.
Decorațiuni de efect care vor face diferența
Întreaga casă merită să se bucure de sărbătoare, așa că iată la ce decorațiuni de Crăciun poți apela:
Ghirlande de brad natural sau artificial, împodobite cu globulețe și beteală, chiar luminițe, pe tocurile ușilor, nu doar pe cea exterioară. Vâscul, agățat de lustră, se poate transforma într-un aranjament plin de globulețe, clopoței și beteală, poate chiar luminițe. Un aranjament de globuri suspendate de tavan, de forme și culori diferite, într-un colț mai puțin circulat poate da o altă valoare spațiului astfel ocupat. Se pot suspenda ori cu fir transparent sau cu fundițe roșii, efectul fiind foarte asemănător. Dulciuri frumos colorate sau șiraguri de leduri pot crea mai multă atmosferă de sărbătoare. Un brad dintr-un șirag de luminițe poate fi pus pe geamul ușii de la living pentru a induce spiritul Crăciunului încă de la intrare. Vaze cu ornamente de Crăciun, pe cât posibil transparente, răspândite pe dulapurile din casă sunt simplu de realizat, relativ originale și poate în primul rând frumoase. În vaze mai puteți pune și dulciuri în ambalaje luminoase, mici cadouri, nuci, portocale sau mandarine. Ghivecele cu flori pot fi împodobite de Crăciun cu ornamente diferite agățate sau cu flori de crăciuniță roșii, albe sau argintii intercalate. Ori florile ori ghivecele pot fi legate cu panglici ornamentale cu fundă. Coronița din globuri cu luminițe, care o înlocuiește pe cea din crengi de brad, este nu numai sclipitoare dar crează și o senzație de originalitate, mai ales cănd este fixată pe peretele principal din living. Sfeșnicele de Crăciun sunt prelungirea decorării cu lumânări, poate elementele cele mai utilizate în decorațiunile de Crăciun. Sfeșnicele stilizate permit ca lumânările fine să arate elegant, iar în cazul în care culorile sunt combinate, se pot obține decorări originale și foarte elegante. Dacă adăugăm niște flori la sfeșnicele cu lumânări aprinse, ansamblul decorativ arată și mai bine. Decorarea scaunelor casei pentru cina de Crăciun, actul central al acestor sărbători, este o altă decorare de mare efect lângă fața de masă și servețele. Agățând de spătarul scaunelor orice element decorativ de Crăciun, se poate decora masa de Crăciun foarte deosebit. Balustrada scării interioare pentru Crăciun, dacă aceasta există, este încă un loc unde poți plasa un aranjament special ce poate schimba înfățișarea casei și să facă astfel diferența. Balustradele pot fi dificil de decorat, totuși, pe baza unor idei simple, se pot obține designuri foarte atractive și frumoase. Pentru a da scării casei un aspect vesel, elementele decorative pot fi amplasate înlănțuindu-le în culori tradiționale de alb și roșu, dar pe de altă parte și verdele se îmbină perfect cu conurile de brad.
Pentru decorarea casei de Crăciun și pentru a crea o atmosferă de sărbătoare nu este nevoie decât de multă dragoste pentru sărbătoarea Crăciunului și dorința de a amenaja totul cât mai bine și mai frumos, ceea ce de multe ori duce și la rezultate deosebite și chiar originale. Dacă ai nevoie de ajutor în curățenia casei înainte de Crăciun, îți recomandă profesioniști, dedicați menținerii standardelor de înaltă calitate.