Amenajarea unui apartament mic la bloc este deseori un proces complicat dat fiind că vrei să fie pe cât de arătos pe atât de practic. Cu toate că o suprafață mică nu îți dă aceeași libertate de alegere precum una de dimensiuni generoase, nu înseamnă că nu există soluții pentru a crea iluzia unor încăperi mai mari și a folosi eficient spațiul astfel încât să nu resimți lipsa de metri pătrați.
Dacă ești fericitul proprietar al unui apartament, chiar și mic, acest ghid îți vine în ajutor cu idei de amenajare și trucuri de design interior care valorifică în mod creativ și practic toate spațiile mici pentru a obține o locuință care bifează toate criteriile unui acasă confortabil și cochet.
Sumar
Idei de amenajare: cum să câștigi spațiu într-un apartament mic
Una dintre cele mai mari provocări atunci când vine vorba despre amenajarea unui spațiu mic este cum să ai maxim de confort și funcționalitate fără a crea o cameră sufocantă. Din fericire există câteva trucuri care să te ajute să păstrezi apartamentul aerisit în timp ce extragi maximum de utilitate din el.Iată-le pe cele mai importante:
Alege piese de mobilier compacte
Ai grijă să alegi mobilierul în funcție de volumul camerei, evitând piesele masive deoarece acestea dau impresia unui spațiu și mai mic și nu este nici foarte practic.
În același timp, mobilierul pe picioare este unul dintre cele mai la îndemână moduri de a crea impresia unui spațiu aerisit. Alege piese cu linii compacte, minimaliste și, pe cât posibil, fără uși care să îngreuneze aspectul încăperii.
Poți opta pentru piese de mobilier care pot avea întrebuințări multiple pentru a maximiza spațiul pe care îl ai la dispoziție.Câteva exemple sunt paturile cu sertare de depozitare, canapelele extensibile sau măsuțele de cafea cu lift top ori comodele care se transformă cu ușurință în birou.
Folosește amenajarea pe verticală
Într-un apartament cu suprafața limitată, este foarte important să te asiguri că nu lași spațiu nefolosit. Cea mai simplă metodă pentru a realiza acest lucru este să te folosești pe deplin de pereți.
De exemplu, optează pentru un dressing înalt până la tavan în dormitor, etajere și corpuri de mobilier suspendate în living și în camera copiilor. Astfel, te asiguri că nevoile tale de depozitare și organizare a spațiului sunt acoperite, iar camera este pe cât de mică, pe atât frumoasă și practică.
Optează pentru culori deschise
Folosește culori deschise sau pastelate pentru parchet, vopseaua pentru pereți, faianța ori gresia, dar și piesele de mobilier. Acestea reflectă lumina astfel că vor da iluzia unei camere mai mari.
Albul este o variantă clasică și cu care nu vei da niciodată greș. Îi poți da mai multă personalitate și eleganță combinând-o cu alte nuanțe neutre precum gri, maro sau bej. Pentru un aspect mai vioi, folosește-te de nuanțe vibrante sub forma unui perete colorat ori chiar tapetat, unor perne decorative sau a unei piese de mobilier mai speciale.
În camera copiilor în special, este important să alegi o combinație de culori veselă care să încurajeze creativitatea și joaca. Alege mobilier cu pete de culoare, abțibilduri pentru pereți sau așternuturi simpatice.
Acordă importanță iluminatului
Lumina ajută orice spațiu să pară mai generos și aerisit decât este în realitate, astfel că indiferent de câte ore de lumină naturală te bucuri peste zi, alege să o valorifici la maxim - optează pentru perdele transparente ori, dacă ești fan al stilului scandinav, poți să nu pui deloc.
Dacă nu te bucuri de prea multă lumină naturală, acordă o atenție deosebită corpurilor de iluminat. Dincolo de lustra „standard”, plasează surse de lumină artificială în colțuri strategice pentru a crea un spațiu intim, practic și confortabil - spoturi de-a lungul corpurilor de la bucătărie, un lampadar ori o veioză în colțul de citit sau o aplică pe hol, sunt doar câteva exemple.
Ca și în cazul pieselor de mobilier, evită corpurile de iluminat voluminoase. Optează pentru obiecte finuțe ori cu linii curate care să nu încarce vizual decorul, respectiv din materiale care lasă cât multă lumină să treacă, cum ar fi din sticla transparenta.
Creează cât mai multe spații de depozitare
Asigură-te că te folosești inteligent de spațiul pe care îl ai la dispoziție, și folosește-te din plin de mobilier cu spații de depozitare pentru a te asigura că dispui de suficient loc în apartamentul tău mic.
Un dressing bine compartimentat pentru dormitor ori hol sau un colțar cu ladă și o bibliotecă generoasă în living îți vor fi extrem de utile. În același timp, rafturile și organizatoarele te ajută să păstrezi ordinea în locuință, pentru o mai mare libertate de mișcare.
Folosește-te de oglinzi
Oglinzile sunt mai mult decât un obiect practic și necesar în baie sau pe hol. Amplasate strategic în orice încăpere din locuință, acestea reflectă lumina și dublează vizual spațiul, astfel că te vor face să uiți că apartamentul tău este mic.
Dacă ai o baie mică montează o oglindă care să acopere cât mai mult din peretele de deasupra chiuvetei. În hol sau în dormitor optează pentru dulapuri care au și uși cu oglindă.
În același tip poți îmbina utilul cu plăcutul și să alegi decorațiuni ori mobilier cu oglinzi.
Optează pentru materiale lucioase sau transparente
Un alt truc pentru a crea iluzia unui spațiu mai mare într-o încăpere este cel al materialelor lucioase sau transparente. Un corp de mobilier într-o culoare deschisă, cu un finisaj lucios, va mări cantitatea de lumină reflectată și va amplifica spațiul camerei în care este plasat.
Mobilierul sau decorațiunile cu sau din metal lucios sunt o altă opțiune. Fie că sunt picioarele lucioase de la canapea, mânerele dulapurilor din bucătărie sau corpurile de iluminat, cu siguranță vor ajuta ca orice cameră din apartamentul tău mic să pară mai aerisită și luminoasă decât este.
Nu uita nici de obiectele din sticlă. O vitrină în living oferă nu doar spațiu de depozitare, dar și ocazia să pui la loc de cinste obiecte personale prețioase. Sau dacă preferi stilul modern pentru amenajarea apartamentului tău mic, alege o masă de dining ori o măsuța de living cu suprafață din sticlă securizată care parcă ar fi și nu ar fi în încăpere.
Aplică regula pepenelui galben în alegerea decorațiunilor interioare pentru un apartament mic
Nu uita nici de decorațiunile interioare atunci când amenajezi un apartament mic. Într-o încăpere în care ai loc doar pentru piesele de mobilier esențiale, acestea dau personalitate spațiului și îl transformă în acasă. Trebuie doar să le alegi cu grijă ca să nu dea un aer sufocant încăperii.
Ca să îți fie mai ușor, specialiștii recomandă să urmezi regula pepenelui galben care spune că pentru a evita supraaglomerarea unui spațiu mic obiectele decorative nu pot depăși dimensiunile unui pepene galben.
Ai grijă la dimensiunea covoarelor
Dacă ai de decorat o cameră mică, trebuie să fii atent la detalii. De exemplu, alege un covor care să aibă aceeași dimensiune cu camera. Chiar dacă pare că e invers, covoarele mici crează întreruperi vizuale și iluzia unui spațiu mai fragmentat.
Pentru mai multe sfaturi citește ghidul nostru despre cum alegi covorul potrivit pentru orice încăpere indiferent de dimensiunea acesteia.
Amenajează cu textile ușoare
Evită texturile grele, cum ar fi catifeaua sau brocartul, și optează pentru materiale lejere, cum este satinul, stofa sau bumbacul, pentru mai multă fluiditate.
Pune în valoare colțurile încăperilor
Una dintre greșelile comune pe care le fac cei mai mulți oameni atunci când își amenajează un apartament mic este să lase colțurile camerelor neutilizate. Atunci când ai la dispoziție un spațiu mic, însă, fiecare metru pătrat contează. Folosește la maximum colțurile camerelor tale adăugând o etajeră, un taburet sau, poate, un lampadar, pentru un plus de luminozitate.
Cum amenajezi camerele mici din apartament
Acum că știi care sunt regulile de bază în amenajarea unui apartament mic de bloc, iată cum le poți aplica în fiecare încăpere sau colț din locuință.
Idei de amenajare a unui living mic
Atunci când vrei să amenajezi un living primitor dar dispui de un spațiu mai puțin generos, provocările sunt multiple. Ca să-ți ușurezi sarcina, pune accentul pe piesele esențiale în funcție de obiceiurile tale și ale familiei tale.
Optează pentru o canapea extensibilă ori un colțar pentru a putea oricând face din livingul tău o cameră de oaspeți pentru prieteni. Dacă nu ai nevoie de extra spațiu de dormit, poți opta pentru o canapea simplă fără întrebuințări multiple alături de un fotoliu care poate deveni colțul tău de lectură.
Un alt element important într-un living este biblioteca. Alege o bibliotecă înaltă, cu spații de depozitare, pentru un plus de organizare a camerei. Ai grijă doar să fie un echilibru de dulapuri închise cu rafturi deschise ori cu geam pentru a da senzația de mai multă fluiditate și aerisire.
Pentru amenajarea livingului dintr-un apartament mic, ideale sunt măsuțele de cafea care au spațiu generos pentru depozitare dacă știi că duci lipsă în restul locuinței. Altfel, optează pentru una din materiale care ajută să păcălească ochiul că ai un living mai mare.
Dacă livingul tău cuprinde și zona de dining, optează pentru o masă cu blat din sticlă pentru un aspect mai curat la pachet cu un plus de eleganță.
Amenajarea unui dormitor mic
Dormitorul este inima casei, acel spațiu unde abia așteptăm să ne retragem după o zi grea. Un dormitor mic poate fi la fel de intim și prietenos ca unul de dimensiuni mari.
Dacă ai nevoie de spații de depozitare din belșug, alege un pat cu ladă sau sertare unde să poți păstra perne, pături, lenjerii de pat, poate chiar haine pe care nu le mai porți, și nu numai. Poate fi un pat simplu sau chiar tapițat, dar dacă optezi pentru unul tapițat, ai grijă ca acesta să aibă un design finuț și nu foarte voluminos. Indiferent de alegere, este recomandat să vii în completarea lui cu noptiere cu picioare pentru a evita senzația de sufocare în zona de dormit.
Dacă în schimb ai la dispoziție un dressing generos sau nu duci lipsă de spațiu de depozitare în casă, alege un pat cu picioare deoarece dă iluzia unui spațiu mai mare.
Pentru dormitoarele extrem de mici care au roluri multiple, ca de exemplu dormitor și cameră de zi sau birou, există și opțiunea paturilor rabatabile care îți eliberează spațiu în încăpere instant.
Dacă împarți dormitorul cu altcineva, alege un pat dublu dar de dimensiuni mai mici. Un pat queen size este mai mic decât unul king size ca dimensiuni, și la fel de confortabil.
Citește ghidul nostru despre dimensiunile paturilor pentru a face alegerea cea mai potrivită pentru dormitorul tău mic.
Indiferent că stai într-un apartament mic sau mare, din dormitor nu poate lipsi un dressing bine compartimentat. Alege un dulap nu doar arătos, ci mai ales practic, cu spații de organizare potrivite garderobei tale și a familiei.
Pentru a aduce un plus de valoare designului dormitorului, alege un dulap cu oglinzi pentru a crea senzația de cameră cu dimensiuni mai generoase. În același timp, un dulap cu uși glisante este extrem de util în camerele extrem de mici, încăpând în spații înguste fără grija că nu-i vei putea deschide ușile.
Pentru mai multe idei și sfaturi citește ghidul nostru despre amenajarea dormitorului mic.
Cum amenajezi bucătăria într-un apartament mic
O bucătărie mică ar putea fi poate cel mai mare dezavantaj al unui apartament mic. Însă există și pentru această încăpere câteva trucuri pentru a folosi la maxim spațiul pe care îl ai la dispoziție.
În primul rând alege mobilier de bucătărie simplu și compact care îți oferă loc de depozitare, dar în același nu încarcă peretele complet și lasă cât mai mult spațiu pe blatul de lucru.
Dacă în bucătărie se găsește și locul de luat masa, optează pentru o masă cu un design mai suplu sau cu spațiu de depozitare dacă ai nevoie de mai mult loc pentru cele necesare gătitului. Iar în cazul în care obișnuiești să găzduiești mese în familie, alege o masă extensibilă.
Completează cu scaune cu spătar sau chiar niște taburete care să intre complet sub masă și mai salvează câțiva centimetri prețioși. De asemenea, scaunele din plastic transparent sunt o opțiune care ajută la crearea iluziei de cameră mai spațioasă. Sau, soluția care salvează cel mai mult spațiu: un set complet pliabil.
Dacă vrei să afli mai multe despre piesele esențiale dintr-o bucătărie, citește recomandările noastre despre amenajarea bucătăriei.
Sfaturi de amenajare pentru o baie din apartament mic
Baia este acel spațiu intim unde ne reîncărcăm bateriile după o zi lungă, așa că cei mai mulți dintre noi preferă cada. De cele ai multe ori băile din apartamentele mici sunt dotate cu cadă, însă aceasta lasă foarte puțin spațiu de mișcare în restul încăperii. Astfel, dacă preferi să ai mai mult loc, optează pentru o cabină de duș în locul unei căzi. Astfel vei economisi spațiu.
Pentru a te asigura că te folosești de tot spațiul pe care-l ai la dispoziție, dar fără să aglomerezi camera, dotează baia cu mască de lavoar cu sertare, etajere pe care să pui prosoapele, produsele cosmetice sau de machiaj, un dulap cu oglindă în care să depozitezi produsele de care te folosești mai rar.
Descoperă mai multe trucuri în ghidul nostru despre amenajarea unei băi mici.
Cum să amenajezi un hol mic
Primul contact al unei alte persoane cu casa ta, holul, poate fi dificil de amenajat atunci când nu dispui de o suprafață generoasă. Limitează-te la un cuier bine compartimentat, cu oglindă, și o banchetă cu ladă de depozitare, pentru a te asigura că holul tău rămâne primitor și practic.
Găsește mai multe idei și sfaturi în ghidul nostru despre amenajarea holului.
Cum amenajezi o cameră pentru copii mică
Camera copiilor a fost dintotdeauna una dintre provocările familiilor care și-au amenajat apartamentul. Iar când nu beneficiezi de un spațiu generos, provocările se înmulțesc și ele. Cu toate acestea, nu este o misiune imposibilă.
Dacă mai mulți copii împart camera, alege paturile suspendate. Dacă ai un singur copil, atunci poți opta pentru un pat rabatabil, sau poate un pat cu un loc ascuns, ideal pentru serile în care prietenii lui rămân peste noapte.
O altă piesă la fel de importantă este biroul. Optează pentru un birou cu sertare și linii suple, pentru un colț de studiu ușor de organizat și păstrat în ordine.
Iar pentru că depozitarea este la fel de importantă când vorbim despre camera copiilor pe cât este pentru alte încăperi, dulapul trebuie și el ales cu grijă. Dacă nu beneficiază de un spațiu generos, ideal este un corp înalt, eventual completat de o comodă și un cufăr pentru a avea mai la îndemână jucăriile mai des folosite.
Nu te feri nici de decorațiuni. Optează pentru un tablou sau corp de iluminat fantezie, pentru a oferi camerei copilului tău mai multă personalitate.
Citește ghidul nostru despre amenajarea camerei pentru copii ca să afli mai multe despre piesele mobilier esențiale în dormitorul celor mici. Iar dacă vrei să decorezi dormitorul unui adolescent, aruncă un ochi pe articolul despre amenajarea camerei de tineret.
Cum să amenajezi biroul într-un spațiu mic
Cel mai probabil, într-un apartament mic nu ai la dispoziție o cameră întreagă pentru a-ți amenaja biroul, așă că trebuie să găsești un spațiu în casă care să îți găzduiască spațiul de lucru. Cel mai adesea acesta devine parte din living sau dormitor și este varianta ideală prin care să valorifici colțurile din încăpere care sunt adesea lăsate neutilizate.
Dacă lucrezi predominant de acasă și poți face loc în încăpere pentru el, recomandarea noastră e să optezi pentru un birou cu spații de depozitare din belșug. Alege un design simplu dar cu personalitate, care să se încadreze în stilul de amenajare ales în restul camerei.
În schimb, dacă nu lucrezi așa de des, poți opta pentru mobilier multifuncțional care se „ascunde” și un birou, cum ar fi o bibliotecă ori o comodă.
Acordă o atenție deosebită scaunului de birou. Acesta trebuie să aibă un design ergonomic, astfel încât să îți ofere susținerea necesară pe tot parcursul programului de lucru. Iar pentru a se potrivi cu apartamentul tău mic, caută unul cu dimensiuni mai compacte.
Află mai multe sfaturi despre cum să îți creezi un spațiu de lucru practic din ghidul nostru despre amenajarea biroului de acasă.
Amenajează un apartament mic și cochet cu mobilier fabricat cu drag în România
Iată că nu este imposibil să amenajezi un apartament mic pe placul familiei tale. Câteva trucuri vizuale alături de mobilierul potrivit te ajută să obții maximum de valoare dintr-un spațiu oricât de mic. Pentru a te bucura cât mai mult de eforturile tale și de noul acasă, îți recomandăm să optezi pentru mobilier de calitate superioară.
La Mobexpert, peste două treimi din mobilierul vândut de noi este produs în România, pentru a ne asigura că îți oferim produse realizate la standarde ridicate la prețuri accesibile. Totul pentru ca tu să găsești perechea potrivită pentru locuința ta de vis, indiferent că este mică sau mare.
Dacă simți că ai nevoie de mai mult ajutor pentru amenajarea apartamentului tău mic, consultanții Mobexpert îți stau mereu la dispoziție. Apelează la serviciul nostru de design interior pentru idei și sfaturi personalizate spațiului și nevoilor tale.
Dacă vrei să îți faci o idee despre bugetul necesar pentru a-ți (re)amenaja locuința, citește ghidul nostru despre cât costă să mobilezi un apartament sau o casă; sau folosește calculatorul de calculatorul de buget pentru mobilă care îți va da un estimat, dar și recomandări adaptate buzunarului tău și stilului familiei tale.