Art Deco a apărut la începutul secolului XX ca o reacție la stilul Art Nouveau, prea boem și abundent decorat pentru o perioadă caracterizată prin dezvoltare industrială. A dominat anii ’20-’30, cu o revenire destul de spectaculoasă în anii ’50-’60. S-a remarcat în toate domeniile, de la arhitectură și mobilier, până la designul bijuteriilor, obiectelor de uz casnic, mașinilor și chiar a transatlanticelor. În ciuda perioadei relativ scurte, stilul a evoluat de la unul caracterizat prin folosirea materialelor scumpe și aspect luxos, la unul mai moderat, axat în special pe utilitate.
Primul stil cu adevărat internațional
Art Deco a apărut în Franța chiar înaintea începerii primului război mondial, dezvoltându-se însă după terminarea războiului, când dorința de viață și distracție a influențat caracteristicele perioadei. Numele este o prescurtare de la Arts Decoratifs (arte decorative), denumire folosită la Exposition Internationale des arts decoratifs et industriels modernes (Expoziția internațională de arte moderne decorative și industriale), desfășurată la Paris în 1925. Spre deosebire de stilurile anterioare, influențate de talentul unui ebenist (Sheraton), de curente filosofice sau religioase (Baroc) sau de dorința unui conducător (Empire), Art Deco este doar un stil decorativ. Acest fapt, împreună cu apariția mijloacelor rapide de deplasare (avioane, transatlantice, mașini) au făcut ca Art Deco să fie primul stil manifestat în artă, arhitectură, design și mobilier devenit internațional.
Imediat după război, stilul s-a manifestat prin lux și materiale prețioase. Era o perioadă de speranță, relansare, de dezvoltare industrială accelerată, iar stilul a reprezentat strălucirea, exuberanța și încrederea în progres și tehnologie. Odată cu marea criză din 1930, stilul a devenit mai auster, mai reținut, păstrând aceleași linii geometrice puternice. Perioada Art Deco s-a sfârșit odată cu începerea celui de-al doilea război mondial, locul lui fiind luat de stilul modern axat de funcționalitate și linii cât mai simple.
Stilul a avut o mare influență în arhitectură și construcții. A fost perioada când folosirea betonului armat a permis construcția clădirilor înalte și a dus la apariția zgârie-norilor. Una dintre clădirile emblematice ale stilului este Chrysler Building din New York. În București, Palatul Telefoanelor de pe Calea Victoriei este construit în stil Art Deco. Clădirea construită între 1929 și 1934 era la acea vreme cea mai înaltă clădire din capitală, fiind acum monument istoric.
Reprezentarea Art Deco în mobilă
Mobilierul Art Deco este definit prin simetrie perfectă, modele geometrice, margini ascuțite, linii paralele, forme simplificate, curbe armonioase ușoare și simetrice, combinație lemn cu materiale moderne (cupru, aluminiu, inox), suprafețe plane și lucioase, culori puternice. În perioada de lux afișat s-a folosit lemn de abanos, makassar (o specie de abanos din sudul Africii), palisandru, paltin sau nuc, acesta fiind unul din elementele de recunoaștere a mobilierului făcut în acea perioadă.
Foi subțiri de furnir de zebrano, mahon, rădăcină de nuc sau paltin măzărat acoperă lemnul mai puțin valoros. Pe suprafețe apar desene din inserții cu fildeș, alamă sau sidef. Nu există decorațiuni bogate, picioarele scaunelor, canapelelor sau dulapurilor sunt drepte, în acord cu liniile verticale ale mobilierului.
Apariția materialelor moderne nu trece neobservată de creatorii mobilierului Art Deco. Unele piese au încorporate elemente din aluminiu sau crom. Mesele, dulapurile și comodele au suprafețe netede și foarte lucioase realizate cu straturi succesive de lac. Reflecția perfectă a luminii subliniază noutatea și modernitatea mobilierului. Sunt folosite culori îndrăznețe și puternice precum negru și roșu. Pentru tapițarea scaunelor și canapelelor se folosește piele naturală, uneori chiar piele de șarpe sau crocodil și blănuri exotice.
Între anii 1930-1940, sub influența crizei mondiale și a unor arhitecții celebri care condamnau luxul (Le Corbusier), stilul s-a temperat. A început folosirea placajului furniruit cu esențe exotice deschise la culoare, precum palisandru sau paltin. Mobilierul a căpătat linii mai curbe, specific perioadei fiind marginile rotunjite care sugerează curgerea. Liniile sobre ale stilului Biedermeier au reprezentat o inspirație pentru designerii de mobilier ai perioadei. Schimbările materialelor și renunțarea la lux a făcut mobila mult mai accesibilă, astfel de piese eleganta ajungând și în posesia celor de condiție medie. Bună parte din mobilierul moștenit acum de la bunici și străbunici este Art Deco.
Designul interior și cel de obiect
Apariția stilului în anii ’20 a dus la dezvoltarea marilor magazine universale din Paris. Au fost înființate departamente de decorare pentru a oferi clienților totul, de la piese mari de mobilier, la corpuri de iluminat, draperii și alte materiale pentru decorarea caselor sau apartamentelor. Astfel, designul interior a devenit o ocupație în sine, magazinele angajând tot mai mulți arhitecți pentru a satisface nevoia de lux și modern a clienților.
Pentru un aspect cât mai unitar, în anii următori și obiectele casnice au început să fie făcute astfel încât să se integreze spațiului. A apărut astfel designul de obiect, extins apoi la mașini, trenuri și chiar vapoare. Liniile curgătoare și formele geometrice ale stilului Art Deco s-au extins la carcasa de lemn a radioului, la mașina de gătit sau aspirator, dar și la bordul sau forma automobilelor. Forma de glonț a caroseriei în acea perioadă a apărut, fiind reluată în anii ’50. Inoxul, alama, bachelita au fost tot mai mult folosite, alăturarea cu lemnul fiind obișnuită.
Art Deco, în ciuda debutului în lux și opulență, a făcut trecerea spre mobilierul modern, simplu și funcțional. Stilul a fost prezent în toate domeniile artistice – arhitectură, bijuterii, modă, sculptură, pictură, arte grafice, sticlărie – dar și în domeniul industrial, punându-și amprenta pe cele mai diverse obiecte.
