Design De Decor

Top 7 aplicații pentru un design interior personalizat

August 03,2023 by Trepcea Maria

Top 7 aplicații pentru un design interior personalizat

Este momentul potrivit pentru a planifica renovarea sau remodelarea camerelor în anul ce vine. Din fericire, în prezent avem acces la o mulțime de aplicații pentru gadgeturi ce ne pot ajuta să creăm schițe și să proiectăm virtual o cameră. Nu mai trebuie să presupunem că vom alege mobilierul potrivit pentru spațiul disponibil, nu mai trebuie să sperăm că am ales culoarea potrivită pentru pereți, acum putem să introducem toate ideile în realitatea virtuală și să experimentăm până obținem rezultatul dorit.

În continuare, vă prezentăm cele mai bine cotate aplicații de mobil pentru desenat schițe de locuință și design interior. Aceste aplicații se pot dovedi utile dacă vă mutați într-o locuință nouă sau remodelați și renovati o cameră, chiar și când vă decideți să cumpărați mobilier nou.

Dacă ați utilizat alte aplicații de mobil pentru design interior, vă rugăm să ni le prezentați în cometarii!

Aplicații pentru remodelarea camerelor

MagicPlan

MagicPlan pentru Andorid sau iOS este o aplicație gratuită (se pot face achiziții în aplicație de la 14.99 lei până la 799.99 lei) care ne permite să creăm planul unei încăperi pe baza unor poze cu camera. Conform descrierii aplicației, nu este nevoie "să măsurăm sau să desenăm" așa că este o aplicație potrivită pentru cei care au cunoștințe minime de geometrie și design. Deși nu este la fel de detaliată în ceea ce privește designul interior ca alte aplicații, această aplicație este foarte eficientă în crearea rapidă a planurilor și schițelor.

Room Scan Pro

Aplicația Room Scan Pro pentru iOS (49.99 lei) "desenează planul camerei singură". Utilizatorul trebuie să atingă cu telefonul fiecare perete al camerei și aplicația va măsura dimensiunile camerei. În reviewuri, utilizatorii atenționează că durează puțin până te obișnuiești cu aplicația dar laudă acuratețea cu care aceasta face măsuratorile. În AppStore veți găsi și un tutorial video cu aplicația în acțiune.

Floor Plan Creator

Floor Plan Creator este o aplicație gratuită pentru Android (se pot face achiziții în aplicație de la 4.00 lei până la 34.99 lei/ articol) și permite utilizatorului să creeze planuri detaliate în 3D. Reviewurile utilizatorilor laudă aplicația ca fiind utilă când dorești să achiziționezi articole de mobilier, deoarece poți cu ușurință să incluzi articolul în planul efectiv al camerei.

Aplicații pentru designul interior al camerei

Room Creator

Aplicația Room Creator este gratuită în Magazin Play și permite utilizatorilor să își creeze designul interior "în mai puțin de 10 minute" introducând dimensiunile camerei, texturile finisajelor, alegând culorile pereților și adăugând articolele de mobilier. Fanii aplicației o laudă pentru ușurința în utilizare și interfața "user friendly".

Amikasa

Câștigătoarea unui premiu Webby, aplicația Amikasa pentru iOS și Android are reviewuri pozitive de la utilizatorii care apreciază interfața estetică și intuitivă și pentru faptul că lasă utilizatorul să își creeze designul interior folosind articole de mobilier de la braduri reale-eliminând greșelile ce pot fi făcute datorită dimensinulor eronate. Aplicația are și alte funcții interesante cum ar fi un modul care permite utilizatorilor să efectueze un tur virtual al camerelor nou create pentru a-și face o idee despre designul și aspectul camerei precum și opțiunea de a "share-ui" designul pe rețelele de socializare pentru feedbackul prietenilor.

Home Design 3D

Această aplicație oferă o versiune gratuită și una plătită, ambele fiind disponibile atât pentru iOS cât și pentru Android. Aplicația primește laude pentru nivelul de detaliere al designului rămânând totuși ușor de utilizat. Ultimele updaturi permit chiar și opțiunea de 3D print online.

Rooms

Aplicația Rooms este disponibilă gratuit pentru iOS (dar trebuie făcut un upgrade plătit pentru a putea salva creațiile) și oferă un mod plăcut și ușor de a crea designuri virtuale pentru camere. Utilizatorul introduce dimensiunile camerei și ulterior poate încerca diverse aranjamente de mobilier, poate înlocui culoarea pereților și a podelelor și să modifice dimensiunile obiectelor pentru a vedea cum vor arăta toate la final. Utilizatorii au apreciat ușurința în utilizare dar au și reclamat o problemă ce face ca aplicația să se închidă subit (prin ultimele update-uri, creatorii susțin că problema a fost rezolvată).

Ce credeți? Este utilă o astfel de aplicație?


About author



Leave a Reply