Strategia De Decorare

Vrei un dormitor modern? Iata ce decoratiuni nu trebuie sa-ti lipseasca!

November 06,2022 by Trepcea Maria

Vrei un dormitor modern? Iată ce decorațiuni nu trebuie să-ți lipsească!

(P) În ultima vreme, timpul petrecut în casă a crescut considerabil, de aceea este important ca locuința ta să fie un spațiu prietenos, relaxant și călduros. Însă, dormitorul trebuie să rămână oaza ta de liniște, în care să te retragi la finalul fiecărei zile.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, ai nevoie de un stil de amenajare actual, care să ți se potrivească. Unul dintre cele mai utilizate stiluri de design interior este cel modern, ce-ți va transforma dormitorul într-un spațiu plin de liniște și totuși în trend. Caracteristica de bază a acestui stil de amenajări interioare este simplitatea, care este reflectată de aproape toate aspectele și în toate părțile interiorului. Una dintre ideile cheie din spatele mișcării moderne de design este că „forma urmează funcția”, accentul fiind pus pe utilitatea pieselor de mobilier.

Iată care sunt decorațiunile care care nu trebuie să lipsească din orice dormitor modern:

● Perdele și draperii

Un dormitor modern trebuie să fie foarte luminos, așadar ferestrele mari nu trebuie să lipsească. De aceea, două elemente importante sunt perdelele și draperiile pe care trebuie să le alegi corespunzător. Este important să folosești perdele transparente, pentru a lăsa lumina naturală să pătrundă în dormitor. Cele mai căutate sunt perdelele din in pentru că au raport calitate/ preț foarte bun, își mențin în timp eleganța, au un aspect delicat, sunt rezistente și durabile. Însă și draperiile au un rol important, acestea trebuie să fie cât mai groase pentru a te ajuta să ai un somn liniștit, fără să fii deranjat de lumina stradală. Culorile potrivite pentru perdele și draperii sunt cele neutre, nuanțele de alb, negru și gri sunt cele mai folosite.

● Corpuri de iluminat

Corpurile de iluminat pentru dormitor trebuie alese în funcție de mărimea camerei și de piesele de mobilier din dormitor. Alege corpuri de iluminat interior fabricate din materiale de calitate, materiale rezistente, astfel încât să te bucuri de noua achiziție o perioadă lungă de timp. De obicei, în dormitor poți opta pentru o lustră mică la care se adaugă pentru plus de lumină, aplice de perete sau veioze care se așază pe noptierele de lângă pat. Totuși, nu te teme să fii creativ, poți alege corpuri de iluminat în diferite forme și mărimi care să completeze designul.

● Tablouri canvas minimaliste

Stilul modern se bazează pe simplitate, însă un plus de originalitate este perfect. Poți personaliza dormitorul cu ajutorul unor tablourile canvas mari, fără ramă, dintr-o singură bucată sunt cele mai potrivite elemente de decor. Dacă nuanțele folosite pentru a decora camera ți se par prea monotone și răcoroase, poți adăuga culoare printr-un tablou minimalist de la viu colorat. Formele geometrice din arta minimalistă te vor inspira și vor transforma dormitorul într-un spațiu creativ și primitor.

În concluzie, oricine poate avea un dormitor modern în doar câțiva pași simpli. Locuința ta va arăta special, iar noile piese de decor vor fi admirate de oricine îți calcă pragul.

Sursa foto:


About author



Leave a Reply